Naștere

După luni de anticipare, o nouă viața se naște în lume. Anticiparea și pregătirile mamei se unesc în miracolul nașterii. În mod normal, sarcina durează între 38 și 42 de săptămâni, numărătoarea începând odată cu prima zi a ultimului ciclu menstrual (sau 266 de zile +/- 2 săptămâni de la momentul fertilizării). Iată o scurtă trecere în revistă a lucrurilor la care să vă așteptați chiar înainte și în timpul nașterii.

Semnele travaliului

  • Coborârea copilului. Are loc atunci când capul copilului coboară în pelvis, în pregătirea nașterii, înlăturând presiunea de pe cutia toracică. Poate avea loc cu câteva săptămâni înainte de începerea travaliului.
  • Mai multe contracții Braxton Hicks. Deși contracțiile Braxton Hicks pot ave loc încă din al doilea trimestru al sarcinii, dacă devin mai frecvente și mai intense pot fi un semn al pregătirii intrării în travaliu. (Contracțiile Braxton Hicks sau contracțiile false sunt diferite de contracțiile „adevărate”, acestea fiind neregulate în intensitate și ritm, nu sunt frecvente, iar de cele mai multe ori sunt mai mult inconfortabile decât dureroase și nu se intensifică, nici nu devin mai frecvente, ci se sting, iar apoi dispar.)
  • Va avea loc și o scurgere sângerie sau maronie, uneori sub forma unui dop gelatinos, alteori doar o scurgere ce se întinde de-a lungul câtorva zile. Acesta este dopul de mucus care a „sigilat” canalul cervical și a protejat fătul de bacterii. Pierderea dopului gelatinos are loc cu câteva zile înainte, sau chiar înainte de declanșarea travaliului.
  • Unele femei experimentează și scaune frecvente și moi, diaree, chiar înainte de a intra în travaliu.
  • Atunci când travaliul este iminent, „se rupe apa”. Acesta este termenul folosit pentru a descrie ruptura sacului de lichid amiotic ce înconjoară copilul.
  • Încep contracțiile, la intervale regulate de mai puțin de 10 minute.

 

Stadiile travaliului

Stadiul 1.

Faze latente, active și de tranziție.

  • Travaliul latent este prima fază, în care contracțiile devin mai frecvente, iar cervixul începe să se dilate, ajungând la aproximativ 3-4 cm.
  • Urmează travaliul activ, în timpul căruia cervixul se dilată până la 7 cm, fiecare contracție punând mai multă presiune asupra spatelui și abdomenului.
  • Urmează faza de tranziție, când cervixul este complet dilatat, ajungând la 10 cm, contracțiile sunt puternice, frecvența lor ajunge la 3-4 minute, fiecare durând între 60 și 90 de secunde.

Stadiul 2.

Cu cervixul complet dilatat, împingerea și contracțiile vor duce copilul în canalul de naștere. Nașterea normală începe cu capul bebelușului care, datorită fontanelelor (zone moi), trece mai ușor prin canalul îngust. Apoi capul bebelușului începe să iasă, coroana capului ajungând la deschizătura vaginului. Continuându-se împingerea, restul corpului este expulzat cu mai mare ușurință, urmând tăierea cordonului ombilical.

Stadiul 3.

După nașterea bebelușului, placenta trece prin canalul de naștere, având loc ultimul stadiu al acestui proces minunat.

 

Scurtă prezentare a uleiurilor și amestecurilor de uleiuri:

Nașterea:

Poziția fătului: Myrrh (mir), Peppermint (mentă)

Calmare în timpul primelor stadii ale travaliului: Aroma Touch, Balance, Clary Sage (salvie), Geranium, Lavender (levănțică)

Atmosfera sălii de nașteri: Balance, Citrus Bliss, Lavender, Wild Orange (portocal dulce)

Travaliul:

Încetinirea travaliului prematur: Lavender

Contracții mai eficiente: Clary Sage, Geranium, Lavender

Intensificarea și grăbirea travaliului: Clary Sage, Myrrh

Durere: Basil (busuioc), Black Pepper (piper negru)

Îngrijirea perineului:

Înainte de naștere: Clary Sage, Geranium, Frankincense (tămâie), Helichrysum (imortele), Lavender, Rose (trandafir)

În timpul nașterii: Frankincense, Helichrysum

După naștere

Durere: Aroma Touch, ClaryCalm, Deep Blue, Lavender

Ungerea noului născut: Frankincense

Prevenirea cicatrizării după nașterea prin cezariană: Helichrysum, Immortelle, Lavender

Vindecarea în urma circumciziei: Frankincense, Immortelle, Lavender

Hemoroizi: Helichrysum, Lavender

Icter: Geranium, Lemon (lămâie)

Îngrijirea și vindecarea perineului după epiziotomie: Frankincense, Immortelle, Lavender

Depresia postpartum: Balance, Clary Sage, Frankincense, Rose, Ylang Ylang. Se mai menționează și Bergamot (bergamotă), Elevation, Geranium, Grapefruit (grepfrut), Lavender, Lemon, Myrrh, Sandalwood (santal), Wild Orange

Cordonul ombilical: Frankincense, Myrrh

Protocoale sugerate:

Naștere

Poziția fătului

Unii au raportat că Myrrh și/sau Peppermint (mentă) cu ulei de cocos fracționat aplicate pe abdomen contribuie la întoarcerea fătului care este într-o poziție nepotrivită.

Calmare în timpul travaliului timpuriu

Aroma Touch, Balance, Clary Sage cu Geranium sau Lavender se numără printre uleiurile esențiale menționate ca având efect de calmare. Se folosesc împreună cu uleiul de cocos fracționat, aplicându-se pe spate, umeri sau tălpi.

Atmosfera sălii de nașteri

Difuzați puțin Lavender, Citrus Bliss, Balance sau Wild Orange. Asigurați-vă că aroma este una liniștitoare pentru proaspăta mamă.

Travaliul

Încetinirea travaliului prematur: Câteva picături de Lavender aplicate pe stomac.

Contracții mai eficiente: Clary Sage cu Geranium sau Lavender, aplicate pe interiorul gleznelor, pe tălpi, pe partea inferioară a abdomenului și a spatelui.

Intensificarea și grăbirea travaliului: Myrrh sau Clary Sage cu Myrrh, aplicate pe interiorul gleznelor, pe tălpi, pe partea inferioară a abdomenului și a spatelui.

Durere: Masați zona lombară a spatelui cu Basil sau Black Pepper cu ulei de cocos fracționat.

Îngrijirea perineului

Înainte de naștere: Diferiți autori sugerează pulverizarea sau masarea între o săptămână și o lună înaintea nașterii, folosind Frankincense/ Helichrysum, Geranium/ Lavender, Clary Sag/ Rose. (pentru mai multe detalii consultați cărțile lui Frit sau Worwood.)

În timpul nașterii: masați ușor perineul în timpul în care iese capul fătului, și coroana capului acestuia în timpul nașterii cu 10 picături de Helichrysum sau 5 picături de Helichrysum și 5 picături de Frankincense cu o lingură de ulei de cocos fracționat.

După naștere

Durere

Dacă există dureri după naștere (similare crampelor menstruale), se sugerează aplicarea pe abdomenul inferior a 1-3 picături de Aroma Touch, Deep Blue, Lavender sau Solace.

Ungerea noului născut

Mulți sugerează aplicarea unei singure picături de Frankincense pe coroana capului bebelușului și pe coloana vertebrală.

Alăptarea

Consultați secțiunea dedicată alăptării.

Prevenirea cicatrizării după nașterea prin cezariană

Pentru vindecare, aplicați local Immortelle sau Helichrysum/Lavender cu ulei de cocos fracționat.

Vindecarea în urma circumciziei.

Pentru vindecare, aplicați local Immortelle sau Frankincense/Lavender cu ulei de cocos fracționat.

Hemoroizi

Aplicați local 1-2 picături de Helichrysum și/sau 1-2 picături de Lavender. Ar putea ajuta și băile de șezut – 2-3 picături de uleiuri în apă cât să acopere șoldurile.

Icter

Aplicați o picătură de Geranium și una de Lemon pe tălpile bebelușului la fiecare 3-4 ore.

Îngrijirea și vindecarea perineului după epiziotomie

Aplicarea locală directă de 3-4 ori pe zi a Immortelle sau Frankincense/Lavender cu ulei de cocos fracționat, sau a unui amestec cu ulei purtător sau apă, putând fi aplicat prin pulverizare.

Depresia postpartum

Sunt sugerate mai multe uleiuri esențiale și combinații. Deoarece oamenii sunt foarte diferiți, s-ar putea să fie nevoie să experimentați pentru a găsi cel mai bun amestec. Și metodele de aplicare variază, putându-se aplica local, pe tălpi, prin difuzie, 1-2 picături pe fața de pernă sau 5-6 picături în cadă, în timpul băii.

Una dintre cele mai recomandate sugestii este Balance, aplicat zilnic pe tălpi. Alte uleiuri esențiale menționate frecvent sunt: Clary Sage, Frankincense, Rose și Ylang Ylang. Se menționează, de asemenea, Bergamot, Elevation, Geranium, Grapefruit, Lavender, Lemon, Myrrh, Sandalwood și Wild Orange.

Stephanie Fritz menționează în cartea sa acest amestec, împreună alte câteva: Geranium, Lavender, Sandalwood și Ylang Ylang. Valerie Ann Worwood menționează, de asemenea, o varietate de amestecuri precum 10 picături Bergamot, 5 picături Clary Sage și 2 picături Rose.

Cordonul ombilical

O picătură de Myrrh aplicată pe și în jurul bontului ombilical pentru vindecare. Continuați zilnic cu 1-2 picături Frankincense până când bontul ombilical care (de obicei după aproximativ o săptămână).

Mai jos este o sinteză a informațiilor oferite de Stephanie, Tamalu și Y. Novak care pot fi regăsite în categoria Experiențe și mărturii. Consultați, de asemenea, cartea Essential Oils for Pregnancy, Birth & Babies de Stephanie Fritz.

  • ½ sau 1 capsulă de Lavender zilnic, timp de o lună înaintea nașterii pentru a proteja împotriva streptococului de grup B.
  • Lavender în timpul travaliului timpuriu pentru efectul de calmare.
  • Amestec de Cypress (chiparos), Clary Sage, White Fir (brad argintiu), Helichrysum, Geranium și Ylang Ylang, în părți egale, aplicat local (pe glezne și în zona lombară a spatelui) pentru a alina durerea și a controla sângerarea.
  • Difuzia cu Balance este esențială înainte și în timpul travaliului.
  • Rose este euforic, relaxând uterul și contribuind la slăbirea ligamentelor și ajutând oasele pelviene să se distanțeze.
  • Aplicarea de Helichrysum cu ulei de cocos fracționat pe perineu în timp ce coroana capului fătului trece prin deschizătura vaginului și pe capul copilului pentru învinețiri, umflături sau sângerări (se pot aplica și 1-2 picături de Lavender la o lingură de ulei de cocos virgin pentru învinețiri de orice fel ale bebelușului).
  • Frankincense pe coroana capului bebelușului și pe spate.
  • Myrrh pe bontul ombilical pentru a grăbi uscarea acestuia și a sigila deschizătura pentru a preveni infectarea.
  • Balance pe labele picioarelor bebelușului.
  • Geranium și Lemon pe labele picioarelor bebelușului în caz de icter sau pentru a ajuta ficatul să dizolve bilirubina.
  • Aplicarea de Basil pe sânii mamei pentru stimularea lactației.
  • Se amestecă câte 10 picături de Frankincense și Lavender într-o sticluță de 15 ml cu pulverizator și se adaugă apă. Folosiți spray-ul pe perineu după naștere, pentru alinare și vindecare în perioada de postpartum.
  • Mamele care își circumcid bebeluși au folosit acest spray pe zona circumciziei.
  • Aroma Touch și Deep Blue pentru alinarea durerilor de după naștere ale mamei.

Aceste informații reprezintă o compilație de sugestii făcute de cei care au folosit uleiuri esențiale. Este un text cu caracter informativ din experiențe personale și trebuie tratată ca atare. Dacă aveți probleme medicale grave, consultați-vă doctorul. Sursa articolului “Essential Oils and More”.